Monumente dedicate personalităților istorice
Monumentul ducelui de Richelieu
Dedicat lui Armand Emmanuel Sophie Septimanie de Vignerot du Plessis, ducele de Richelieu. Reprezintă o statuie din bronz a lui Richelieu și trei basoreliefuri din alamă, care simbolizează agricultura, comerțul și justiția. Ducele de Richelieu (1766–1822) s-a născut în Franța, într-una dintre cele mai cunoscute familii aristocratice din Europa (toți au auzit de cardinalul Richelieu din „Cei trei muschetari”). După Revoluția Franceză, rămânând fidel monarhiei, a emigrat în Rusia, unde a intrat în serviciul militar. A participat la asaltul cetății Izmail în 1790, pentru care a primit o decorație și o sabie personalizată. În 1803 a fost numit primar al Odesei, iar în 1805 – guvernator general al regiunii Novorossia. Richelieu a obținut scutirea temporară de taxe pentru locuitorii Odesei. În timpul mandatului său, activitatea comercială a portului a cunoscut o creștere rapidă. Printre realizările sale se numără: încurajarea comerțului, creșterea populației, dezvoltarea agriculturii, înființarea industriei, promovarea educației, științei și culturii. După înfrângerea lui Napoleon în 1814 și restaurarea monarhiei Bourbonilor, s-a întors la Paris, devenind ministru de externe și prim-ministru al Franței. A murit la Paris la vârsta de 56 de ani, spre marele regret al locuitorilor Odesei. Contribuția sa la dezvoltarea orașului este inestimabilă.
Monumentul a fost inaugurat în 1827 (alte surse indică 1826 sau 1828). Locuitorii orașului îl numesc simplu „Ducul”. „Duke” înseamnă duce atât în franceză, cât și în engleză. Statuia și basoreliefurile au fost turnate în bronz la Sankt Petersburg. Postamentul a fost proiectat de remarcabilii arhitecți A.I. Melnikov și F.K. Boffo. Sculptorul este I.P. Martos. Statuia este puțin mai mare decât înălțimea naturală. Pe monument se pot vedea urme de gloanțe și un proiectil încastrat în postament. În perioada sovietică, au existat planuri de a-l înlocui pe Duc cu un monument dedicat lui Kotovski, dar, din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat.
Monumentul lui de Ribas
Don José (Josep) Pascual Dominique de Ribas (1749 / 1751–1800) – nobil de origine spaniolă, a fost militar și om de stat în slujba Imperiului Rus. S-a născut la Napoli și a murit la Sankt Petersburg. Din 1769 a intrat în serviciul militar rus. A participat activ la războaiele ruso-turce, în urma cărora Crimeea, apoi și Basarabia au fost anexate de Imperiul Rus. Pentru participarea sa la asaltul cetății Ismail, Suvorov îl numea pe de Ribas „eroul Dunării”, iar Ecaterina a II-a i-a oferit o sabie cu diamante și o moșie cu 800 de țărani în gubernia Polotsk). După un alt război ruso-turc, teritoriul dintre Bug și Nistru a fost anexat de Rusia. În 1793, contraamiralul de Ribas a fost numit comandant al întregii flote cu vâsle a Mării Negre, iar la 27 mai 1794, fiind deja viceamiral, a fost numit conducătorul principal al construcției portului și orașului Hadjibey (care, în ianuarie 1795, a fost redenumit Odesa). De Ribas, împreună cu inginerul de Volan, a elaborat planul de construire a portului, alegând acest loc datorită golfului care nu îngheață iarna. În proiectul său, de Ribas a prevăzut totul, inclusiv cheltuielile financiare. La 22 august 1794 (stil vechi), a fost pusă solemn piatra de temelie a portului, a șantierului naval, a două cheiuri comerciale și a două biserici în numele sfinților protectori ai navigatorilor – Sfântul Nicolae și Sfânta Ecaterina. În onoarea lui I.M. de Ribas, principala stradă a orașului a fost numită ulterior Deribasovska. Este interesant că de Ribas a avut și un oponent: viceamiralul Mordvinov, care pleda pentru construirea portului în zona Oceacov. De Ribas a reușit să o convingă pe Ecaterina a II-a, astfel încât Odesa îi datorează chiar nașterea sa ca port și mare oraș. Fără el, poate că aici ar fi fost doar un mic târg.
Monumentul, amplasat la începutul străzii omonime, a fost inaugurat pe 2 septembrie 1994. Sculptor: A.V. Kniazik; arhitect: V.L. Glazîrin.
Monumentul contelui Voronțov
Mihail Semionovici Voronțov (1782–1856) a fost un important om de stat și militar rus, guvernator general al regiunii Novorusia și al Basarabiei din anul 1823. Și-a petrecut copilăria și tinerețea în Anglia, unde tatăl său, contele S.R. Voronțov, a locuit peste 40 de ani. A primit o educație demnă de un lord englez, iar în 1801 s-a întors în Rusia pentru a intra în serviciul militar. Din 1802 a participat la războaiele ruso-turce și ruso-franceze. În 1812 a comandat o divizie în armata lui Bagration și a fost rănit în bătălia de la Borodino. Între 1815 și 1818 a condus corpul de ocupație rus în Franța, unde a cunoscut-o pe contesa E.K. Branițka, cu care s-a căsătorit la 20 aprilie 1819 la Paris. În 1823 a fost numit guvernator general al Novorusiei și Basarabiei, funcție pe care a ocupat-o timp de 21 de ani. A contribuit semnificativ la dezvoltarea economică a acestor regiuni, în special a Odessei și Crimeei, precum și la organizarea navigației în Marea Neagră. A murit în același an, la 6 noiembrie, în Odesa, fiind înmormântat în catedrala aflată în apropiere.
Autoritatea sa, dragostea și respectul concetățenilor erau atât de mari, încât la scurt timp după moartea sa, în cadrul unei adunări extraordinare a Societății Agricole din Sudul Rusiei, al cărei președinte era, s-a decis în unanimitate ridicarea unui monument în onoarea sa. Mulți oameni au contribuit financiar, suma inițială strânsă fiind de 37.000 de ruble, cu donații de la câțiva mii până la câțiva ruble. Proiectul monumentului a fost realizat de renumitul sculptor F. Brugger, iar arhitectul a fost F. Boffo. Monumentul este compus dintr-un soclu, o statuie din bronz și trei basoreliefuri ce înfățișează bătălia de la Craonne, cucerirea Varnei și dezvoltarea agriculturii și comerțului sub protecția lui Voronțov. Pe monument trebuia să fie inscripționat: „Către ilustrul prinț Mihail Semionovici Voronțov, din partea concetățenilor recunoscători. 1863.” Astăzi, pe partea frontală a soclului apare doar inscripția: „Voronțov”. Înălțimea statuii este de 3,2 m, iar înălțimea totală a monumentului depășește 8 metri. Întrucât sculptorul s-a inspirat dintr-un ultim portret realizat de pictorul berlinez Franz Krüger, statuia are o asemănare impresionantă cu înfățișarea reală a lui Voronțov. Monumentul a fost inaugurat la 8 noiembrie 1863.
În anii 1930, autoritățile sovietice au încercat să demoleze monumentul, împreună cu Catedrala Schimbării la Față. Însă lanțul fixat în jurul monumentului și legat de un tractor puternic s-a rupt, iar monumentul a rămas neatins – în picioare până în ziua de azi!
Monumentul atamanului Holovatîi
Monumentul dedicat hatmanului Golovatîi a fost inaugurat în anul 1999. Sculptura din bronz îl reprezintă pe hatman așezat, odihnindu-se, cu un cal ce paște alături și un înger ce plutește deasupra. Sculptor – A. Tokarev, arhitect – V. Glazîrin. Se află în scuarul Starobazarnîi.
Anton Golovatîi a fost unul dintre hatmanii Armatei credincioșilor cazaci de la Marea Neagră, care au luptat împotriva turcilor alături de soldații ruși la cucerirea Hadjibeyului. Această formațiune militară a fost creată de guvernul rus în anul 1787 din unități ale armatei zaporojene (având la bază foști cazaci zaporojeni). Armatei i s-a alocat teritoriul dintre râurile Bugul de Sud și Nistru.
Monumentul lui Grigori Marazli
Monumentul dedicat faimosului Primar al Odessei, Grigori Grigorievici Marazli, a fost inaugurat în Piața Greacă la 2 septembrie 2004. În 2008, a fost mutat într-o nouă locație și astăzi se află pe strada Marazliivska.
Autorii monumentului dedicat lui Grigori Marazli sunt sculptorul odesean A. Kniazik și arhitectul M. Murmanov.
Marazli a condus Duma orășenească a Odesei timp de 17 ani (1878–1894) și s-a remarcat nu doar ca om politic, ci și ca filantrop și iluminist. Grigori Grigorievici Marazli (25 iulie 1831 – 1 mai 1907) a fost primar al Odessei între anii 1878 și 1895. În timpul mandatului său a fost construit Teatrul de Operă, s-a obținut autorizația pentru înființarea unui parc — astăzi Parcul Central de Cultură și Odihnă „T. G. Șevcenko”… Sub conducerea sa, în Odessa au apărut iluminatul stradal cu gaz, tramvaiul tras de cai (konka), iar la Kuyalnik s-a deschis un centru medical …
După moartea lui G. G. Marazli, trupul său a fost înmormântat în Biserica Greacă Sfânta Treime, însă în anii ’30 ai secolului XX, rămășițele sale au fost profanate și aruncate…
Monumentul „fondatorilor” orașului
În anul 1894 s-a decis ridicarea unui monument dedicat celor care au „fondat” și construit orașul. Printre aceștia se numără împărăteasa Ecaterina a II-a, despre care legenda spune că a dat orașului numele Odesa. Sub ea se află figurile altor personalități marcante care au contribuit direct la transformarea așezării turcești în oraș – de Ribas, prințul Potemkin, contele Zubov și inginerul de Volan. În anul 1900, monumentul dedicat împărătesei Ecaterina a II-a și apropiaților săi a fost inaugurat cu solemnitate. Sculptori: M. Popov, B. Eduards, L. Menzione. Arhitect: Iu. M. Dmitrenko. În 1901, la conferința de arhitectură de la Paris, Piața Ecaterina cu monumentul a fost recunoscută drept cel mai reușit ansamblu arhitectural unitar din Europa. În 1920, piața și strada Ecaterina au fost redenumite în onoarea lui Karl Marx. Figurinele de bronz ale Ecaterinei și ale colaboratorilor ei au fost demontate și transferate la muzeul de istorie locală, iar piedestalul fostului monument a fost folosit pentru instalarea unei statui a lui Marx – care însă nu a rezistat mult, fiind dărâmată de un vânt puternic. Ulterior, în centrul pieței a fost amenajat un rond cu flori. În 1965, aici a fost instalat un monument dedicat marinarilor participanți la revolta de pe cuirasatul „Potemkin” din 1905. În 2007, Consiliul Municipal Odesa a decis restaurarea monumentului pierdut „Fondatorilor Odesei”. Monumentul marinarilor din Potemkin a fost mutat în Piața Vamală, la intrarea în port. Noul monument este o replică exactă a celui original din 1900. Noua statuie de bronz a împărătesei Ecaterina a II-a a fost realizată de sculptorul din Kiev O. Cernoivanov, pe baza fotografiilor păstrate. Figurile colaboratorilor ei sunt cele originale (păstrate în Muzeul de Artă). Monumentul a fost inaugurat din nou pe 27 octombrie 2007.
În 2022, după începutul invaziei perfide a agresorului rus asupra Ucrainei, soarta monumentului „Fondatorilor Odesei” a fost decisă de locuitorii orașului prin vot electronic, care s-a încheiat pe 20 octombrie. Majoritatea – 3.914 voturi – au optat pentru demontarea completă a monumentului. În noaptea dintre 28 și 29 decembrie a fost demontată statuia Ecaterinei a II-a din Piața Ecaterina. Demontarea monumentului, al cărui nume oficial este „Fondatorilor Odesei”, a început în jurul orei 23:00 și a durat aproape trei ore. Mai întâi au fost scoase figurile colaboratorilor, apoi, cu ajutorul unei macarale, și statuia Ecaterinei a II-a. După demontare, statuile au fost transportate la Muzeul de Artă din Odesa, unde vor fi păstrate conform deciziei comitetului executiv al Consiliului Municipal Odesa din 30 noiembrie 2022..
Monumente dedicate militarilor, victimelor și celor căzuți în războaie
Aleea Eroilor
Aleea Eroilor din Parcul „Taras Șevcenko” este un loc al memoriei vii, dedicat apărătorilor contemporani ai Ucrainei, care și-au dat viața pentru independența țării în războiul împotriva agresorului rus.
Memorialul a fost inaugurat oficial la 29 august 2024, de Ziua Comemorării Apărătorilor Ucrainei. Spre deosebire de monumentele tradiționale, această Alee este un proiect dinamic: este alcătuită dintr-un număr mare de panouri informative, amplasate de-a lungul aleii centrale a parcului. Pe fiecare panou sunt prezentate portretul, numele, anii de viață și informații succinte despre serviciul militar al unui apărător. Aici sunt omagiați militari ai Forțelor Armate ale Ucrainei, ai Gărzii Naționale a Ucrainei, grăniceri și voluntari – bărbați și femei care s-au ridicat pentru a-și apăra patria.
Crearea Aleii a fost rezultatul eforturilor comune ale autorităților municipale și ale familiilor eroilor căzuți. Pentru mulți locuitori ai Odesei și pentru oaspeții orașului, acest loc a devenit un spațiu de reflecție asupra adevăratului preț al libertății. Trecând pe lângă chipurile zâmbitoare din fotografii, oamenii se opresc, depun flori sau pur și simplu păstrează un moment de reculegere în semn de omagiu pentru sacrificiul concetățenilor lor.
Aleea se îmbogățește în permanență cu nume noi. În anul 2025, numărul panourilor a crescut considerabil, reflectând o pagină tragică, dar totodată eroică din istoria contemporană a Odesei. Acesta nu este doar un memorial, ci și un spațiu al recunoștinței, care ne amintește că eroii trăiesc atât timp cât sunt păstrați în amintire. Situată chiar în inima celui mai popular parc al orașului, Aleea Eroilor a devenit o parte firească a vieții cotidiene a Odesei, amintindu-le locuitorilor cui îi datorează faptul că orașul rămâne liber.
Monumentul Marinarului Necunoscut
La 9 mai 1960, în Parcul Central de Cultură și Odihnă „T. Șevcenko”, a fost inaugurat Monumentul Marinarului Necunoscut. Sculptor: M. Naruzețki, arhitecți: G. Topuz și P. Tomilin. Monumentul este dedicat soldaților Armatei de Litoral și marinarilor Flotei Mării Negre care au apărat eroic Odesa în 1941. Obeliscul din granit roșu, fontă și bronz are o înălțime de 21 m. La baza sa, înconjurat de o cunună de bronz, arde Flacăra Veșnică. Pe placa de la bază sunt turnate în bronz un automat și o șapcă marinărească.
Din 1968, monumentul este păzit de o gardă de onoare.
Monumentul marinarilor de pe cuirasatul „Potemkin”
La 28 septembrie 1898, la Șantierul Naval al Amiralității din Nikolaev, a fost pusă solemn chila unei noi nave de luptă. Aceasta urma să devină cea mai puternică navă a Flotei Mării Negre. Din punctul de vedere al caracteristicilor sale tactico-tehnice, cuirasatul de escadră „Cneazul Potemkin-Tavriceski” era cea mai modernă navă din clasa sa. A intrat în serviciu în mai 1905.
Revolta a izbucnit doar o lună mai târziu, în iunie. Versiunea oficială sovietică, predată multă vreme elevilor în școli, susținea că motivul imediat al revoltei a fost carnea alterată destinată marinarilor. Cercetările contemporane au demonstrat însă că acesta a fost doar un pretext. Condițiile de serviciu de pe navele Flotei Imperiale – alimentația, atitudinea față de marinari și condițiile de trai – nu erau atât de îngrozitoare pe cât fuseseră prezentate anterior. Adevăratele cauze ale revoltei țineau de un context social mai larg: nemulțumirea generală din Imperiul Rus, intensificarea revendicărilor de reformă și regimul politic opresiv. Chiar dacă marinarii aveau hrana asigurată, nu puteau rămâne indiferenți la suferințele familiilor lor de acasă. După împușcarea demonstranților pașnici la 9 ianuarie 1905, marinarii se temeau tot mai mult că ar putea fi obligați să tragă în propriul popor. Tocmai această creștere a conștiinței politice și a tensiunilor a dus la revoltă.
Revoluționarii planificaseră o revoltă de amploare în Flota Mării Negre pentru toamnă, însă evenimentele de la bordul navei „Potemkin” s-au desfășurat mai devreme decât se așteptau – la 14 iunie. În acea seară, „Potemkin”, însoțit de un torpilor al cărui echipaj se răsculase și el, s-a îndreptat spre Odesa, unde avea loc o grevă generală a muncitorilor. În dimineața următoare, marinarii au adus pe digul Platonovski trupul lui Grigori Vakulencik, unul dintre conducătorii revoltei, împușcat de un ofițer. Mulțimi de locuitori ai Odesei s-au revărsat spre port pe străzi, scări și poteci. Aceste evenimente au fost ilustrate în mod celebru în filmul lui Serghei Eisenstein „Cuirasatul Potemkin”, realizat în 1925. De atunci, grandioasele trepte ale bulevardului din oraș au devenit cunoscute sub numele de Scările Potemkin.
Monumentul înfățișează momentul imediat anterior executării marinarilor răsculați de la bordul navei „Potemkin”, când aceștia aruncă prelata cu care fuseseră acoperiți înaintea execuției prin împușcare și se pregătesc să-i atace pe ofițeri. Este de remarcat faptul că, mai târziu, Eisenstein a recunoscut că scena cu prelata era o invenție artistică. Un fost ofițer de marină, care oferea consultanță echipei de filmare, s-a opus acestui episod, explicând că, în timpul execuțiilor reale, prelata era așezată sub condamnați pentru a nu murdări puntea, nu era pusă peste oameni.
Monumentul a fost inaugurat la 25 iulie 1965. Inițial, a fost amplasat în actuala Piață Europeană (fosta Piață Ecaterina), unde, în diferite perioade, s-au aflat monumentele Ecaterinei a II-a și lui Karl Marx, iar ulterior a fost amenajată o rondelă de flori. La 14 octombrie 2007, în legătură cu restaurarea monumentului Ecaterinei a II-a, memorialul „Potemkiniștilor – urmașii” a fost mutat în Piața Vamală. Sculptor: V. A. Bogdanov; arhitecți: M. M. Volkov și I. S. Lapin.
Memorialul „Aripile Victoriei”
Memorialul „Aripile Victoriei” a fost inaugurat în anul 1984, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a eliberării Odesei de sub ocupația româno-germană. Stela din marmură gri este încununată cu o stea aurie (în 1965 Odesa a primit titlul de oraș-erou). Sculptor: N. Konișcev; arhitecți: V. Mironenko, V. Korogod, V. Șinkarenko.
Monumentul marinarilor și navelor căzute
Acest monument amintește, în primul rând, de catastrofa navei „Nahimov” din 1986. Totodată, el evocă și amintirea navelor de pasageri și de marfă care au evacuat trupe și locuitori din Odesa asediată, precum și multe altele. Monumentul se află în Parcul Șevcenko.
Monumentul marinarilor submariniști (Ștefan Jevețki)
Monumentul dedicat lui Stefan Jewețki, creatorul submarinului în Odesa, a apărut în Parcul Victoriei în 2004, în timpul celui de-al 41-lea Congres Internațional al Submariniștilor, devenind parte integrantă a orașului. Astfel, odesiții au readus numele savantului care a construit și testat unul dintre primele submarine din lume chiar în rada Odesei.
Monumentul este neobișnuit, avangardist, și atrage imediat privirea. Autorii săi — arhitectul V. Mironenko și sculptorul A. Kopiev — l-au reprezentat pe Stefan Jewețki înconjurat de valuri ce simbolizează submarinul. Sculptorul, în stil avangardist-realistic, a creat imaginea unui om care și-a dedicat viața mării, cerului și invențiilor.
Monumentul aviatorilor eroi din Regimentul 69 de Aviație de Vânătoare
Arhitect: V. Mironenko; sculptori: V. Patorov, M. Eremenko, anul 1984. Se află în scuarul Eroilor-Piloți, la a 5-a stație a Fântânii Mari, pe locul fostului aerodrom militar.
În primele luni ale războiului germano-sovietic (1941–1945), regimentul de aviație a suferit pierderi grele nu doar în aer, ci și la sol — naziștii știau locația aerodromului.
S-a luat decizia construirii unui aerodrom bine camuflat în limitele orașului — pe terenul viran din Ciubaevka (5-a stație a Fântânii Mari). Lucrările, efectuate în principal de femei și adolescenți, au fost realizate într-o săptămână. Camuflat sub plase speciale, aerodromul a rămas invizibil avioanelor inamice.
12 piloți ai regimentului, inclusiv comandantul Lev Lvovici Șestakov, au fost decorați cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice.
Monumentul victimelor Holocaustului
Sculptor: Z. Țereteli; arhitect: V. Glazîrin. Concepția și inițiativa: familia Maniovici. Scuarul Prohorovski.
Prin Holocaust (holocaustum – „ardere de tot”, „jertfă mistuită prin foc” – în textele biblice grecești) se înțelege exterminarea planificată a evreilor de către fasciști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. La 27 ianuarie, comunitatea internațională marchează Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Imediat după ce Hitler a devenit cancelar al Germaniei, în 1933, au început să fie adoptate oficial legi și să aibă loc evenimente care restrângeau drepturile celor care nu aveau sânge arian sau de origine înrudită. Cărțile autorilor evrei erau arse, evreilor li s-a interzis să participe la viața culturală a țării și să se căsătorească cu persoane de origine ariană, iar cetățenia germană le-a fost retrasă.
În 1938, lumea a fost șocată de evenimentele din timpul „Nopții de Cristal”, când au fost distruse aproximativ 1.500 de sinagogi, numeroși evrei au fost uciși sau mutilați, iar mii au fost trimiși în lagăre de concentrare… La 1 septembrie 1939, Germania a atacat Polonia, iar la 21 septembrie a fost emis deja ordinul de concentrare a evreilor polonezi în ghetouri.
Începând din vara anului 1941, fasciștii au început să pună în aplicare „soluționarea problemei evreiești” pe teritoriul Uniunii Sovietice: potrivit datelor oficiale, au fost uciși 1.200.000 de evrei sovietici.
Oameni de omenie de diferite naționalități, riscându-și propriile vieți, au încercat să salveze populația evreiască, condamnată la moarte de fasciști. După război, multora dintre ei li s-a acordat titlul de „Drepți între Popoare”.
Pe lângă evrei, potrivit politicii fasciștilor, exterminării totale urmau să fie supuși romii, persoanele cu dizabilități, persoanele cu deficiențe mintale și cele cu orientare sexuală nonconformistă… Exterminarea parțială urma să vizeze ucrainenii și rușii. Cei care rămâneau în viață urmau să fie obligați să muncească pe câmp și să îngrijească animalele domestice.
Monumente dedicate personalităților din artă și știință
Monumentul lui T. Șevcenko
1966.
Sculptură – marmură, soclu – granit. Sculptori: A. Bilostotski, O. Suprun; arhitect: G. Topuz.
Pe o piață mare se înalță un monument de nouă metri dedicat lui Taras Șevcenko (1814–1861), cunoscut poet, pictor și luptător pentru drepturile ucrainenilor. În jur se află un parapet de granit. Pe stela de granit sunt gravate anii de viață și o strofă din celebrul său poem „Testamentul”.
Anterior, un alt monument mai modest dedicat lui Șevcenko se afla lângă pavilionul bibliotecii și cel de șah, distruse prin incendiu în anii 1980.
Monumentul lui I. Franko
Primul monument din sudul Ucrainei dedicat scriitorului și omului politic ucrainean Ivan Franko (1856–1916) a fost inaugurat la Odesa în 2006. Inițiativa a aparținut administrației regionale de cultură și comitetului executiv al orașului.
Un concurs a fost organizat pentru cel mai bun proiect al monumentului, iar lucrarea sculptorului B. Rumianțev și a arhitectului N. Rumianțev a fost desemnată câștigătoare.
Monumentul lui A. Mickiewicz
La intersecția străzii Nina Strokata (până în 2024 – strada Bunin) cu Bulevardul Eroilor Ucrainei (până în 2024 – Bulevardul Aleksandrivski) a fost instalat monumentul lui Adam Mickiewicz, un remarcabil poet polonez, participant la mișcarea de eliberare națională și un adevărat romantic. Acest monument nu este doar un element decorativ al orașului, ci și un simbol al legăturilor culturale profunde dintre Ucraina și Polonia, amintind de perioada în care destinul l-a adus pe acest geniu literar pe țărmurile Mării Negre.
Șederea poetului la Odesa în 1825 a fost una forțată: autoritățile țariste l-au exilat aici ca pedeapsă pentru participarea sa la cercurile patriotice. Cu toate acestea, cele nouă luni petrecute în așa-numita „capitală sudică” au reprezentat una dintre cele mai productive perioade din viața sa creatoare. Tocmai la Odesa, Mickiewicz a dus o viață mondenă activă, a trăit sentimente romantice și și-a găsit inspirația în peisajele marine. Impresiile sale despre Odesa au stat la baza celebrului său ciclu „Sonetele din Crimeea”, care a devenit una dintre capodoperele literaturii universale.
Ideea de a-i cinsti memoria poetului a apărut încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă a fost pusă în practică abia în 2004. Autorii proiectului au fost sculptorul Oleksandr Kniazîk și arhitectul Markoz Murmanov.
Statuia din bronz a lui Mickiewicz, cu o înălțime de aproximativ trei metri, este amplasată pe un soclu de granit. Poetul este înfățișat într-o poziție dinamică, de parcă s-ar fi oprit pentru o clipă în timpul plimbării, în timp ce mantia aruncată pe umeri îi este răvășită de vântul mării. Privirea îi este îndreptată spre depărtare, transmițând sentimentul căutării creatoare și al unei ușoare melancolii, caracteristice unui exilat. Monumentul s-a integrat armonios în ansamblul arhitectural al orașului și a devenit un loc de întâlnire îndrăgit de intelectualitatea odesită și de comunitatea poloneză.
Monumentul lui I. Babel
Isaac Babel (1894–1940) – scriitor și dramaturg originar din Odesa, de origine evreiască. A fost arestat în 1939, torturat și executat în închisorile NKVD. Lista execuțiilor a fost semnată de Stalin însuși.
În 1954 a fost reabilitat postum. După 1956, cu sprijinul scriitorului Konstantin Paustovski, operele lui Babel au fost readuse în literatura sovietică, deși multe au rămas supuse cenzurii.
Monumentul a fost inaugurat la 4 septembrie 2011 pe strada Jukovski, vizavi de clădirea din strada Richelievska 17, unde Babel a locuit până în 1924
Monumentul lui L. Utiosov
Leonid Utiosov (1895–1982) – celebru artist de estradă, născut la Odesa, devenit „Artist al poporului al URSS”. A fost organizatorul și solistul primei formații sovietice de jazz, cu care a apărut în filmul „Tovarășii veseli” (1934). Numele său real era Leizer (Lazar) Vaisbein.
Utiosov a locuit pe strada Triugolnîi, la nr. 11, redenumită ulterior în strada Utiosov. Monumentul său a fost inaugurat la 2 septembrie 2000, de Ziua Orașului.
Monumentul lui S. Utochkin
Serghei Utochkin (1876–1916) a fost unul dintre primii aviatori ruși, fotbalist, ciclist, pilot de curse auto și motociclist de la începutul secolului al XX-lea. După propria mărturisire, Utochkin practica cincisprezece discipline sportive! Performanțele remarcabile în ciclism (14 ani de victorii în competiții din întreaga Rusie și din străinătate) se îmbinau cu succesele în box, scrimă, alergare, înot și fotbal (a fost primul jucător rus din echipa Clubului Atletic Britanic din Odesa). „Academician al sportului”, cum l-a numit Kornei Ciukovski, era ceea ce astăzi am numi un adept al sporturilor extreme. După ce a învățat să conducă automobilul, Utochkin a coborât cu acesta pe Scările Potemkin, de la bulevard până în port. A fost unul dintre primii care au adus patine cu rotile la Odesa. Prima motocicletă din Odesa i-a aparținut tot lui. Se spune că a reușit să treacă pe ea chiar și peste arcadele Podului Cocoșat!
Însă marea pasiune a lui Serghei Isaievici a devenit aeronautica, iar mai târziu aviația. La 1 octombrie 1907 a avut loc primul zbor al lui Utochkin cu un balon cu aer cald. Iar în decembrie același an, acesta zbura deja deasupra piramidelor egiptene. La 31 martie 1910, Utochkin s-a ridicat pentru prima dată în aer cu un avion, devenind al doilea aviator din Imperiul Rus (primul fusese Mihail Efimov). Primul său zbor l-a efectuat cu un biplan Farman, care îi aparținea bancherului S. Ksidas. În total, Serghei Utochkin a efectuat aproximativ 150 de zboruri.
În iarna anului 1915, S. Utochkin a răcit și a murit de pneumonie în Spitalul „Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni”. S-a întâmplat în noaptea de Anul Nou 1916 (13 ianuarie, după calendarul gregorian). Marele odesit a fost înmormântat la Sankt Petersburg, în Cimitirul Nikolskoye al Lavrei „Sfântul Alexandru Nevski”.
Monumentul lui Serghei Utochkin a fost inaugurat la 2 septembrie 2001, vizavi de Grădina Orășenească, în apropierea fostului cinematograf „Utoch-Kino”. Sculptor: A. Tokarev; arhitect: V. Glazîrin.
Monumentul Virei Holodna
Vira Holodna (1893–1919) a fost o celebră actriță de film mut. A jucat în zeci de filme (numărul exact nu este cunoscut, dar cu siguranță în cel puțin cincizeci). A dobândit o popularitate extraordinară.
În 1918, ca membră a unei expediții cinematografice conduse de D. Haritonov, a plecat de la Moscova la Odesa, unde a murit, probabil, de gripă. În acea perioadă, în întreaga lume făcea ravagii prima pandemie de gripă, așa-numita „gripă spaniolă”. Există însă și versiuni potrivit cărora actrița ar fi fost otrăvită fie de denikiniști, fie de francezi, din cauza simpatiilor sale pentru „roșii”. Dar cum s-au petrecut lucrurile în realitate nu vom afla niciodată, deoarece trupul îmbălsămat al actriței, înmormântat într-o capelă din Primul Cimitir Creștin din Odesa, a dispărut în timpul distrugerii cimitirului, în 1933.
Slujba de înmormântare a actriței a avut loc în Catedrala Schimbarea la Față, situată în apropierea monumentului. Monumentul în sine a fost amplasat chiar pe locul casei lui Papudov, în care aceasta a și murit.
Monumentul lui L. Zamenhof
Ludwik Zamenhof (1859–1917) – medic și lingvist polonez, creatorul limbii internaționale esperanto.
Unicul monument din Ucraina dedicat lui se află la Odesa, pe strada Deribasovskaia 3, inaugurat în 1959 de sculptorul N. Blajkov. Bustul a fost restaurat în 2008. Este un loc deosebit de important pentru esperantiști din întreaga lume.
Monumentul lui S. Jobs
La 5 octombrie 2012, la Odesa, a fost inaugurat primul monument din Ucraina dedicat fondatorului companiei „Apple”, Steve Jobs (1955–2011). Este o sculptură de doi metri în formă de palmă realizată din piese metalice, cu un gol central care reproduce logoul Apple.
Pe soclu este gravat mesajul „Mulțumim, Steve” în ucraineană și engleză. Monumentul este iluminat noaptea, iar lângă el există acces gratuit la Wi-Fi.
Monumentul lui A. Pușkin
Primul monument dedicat lui A. Pușkin din Ucraina și al doilea din Imperiul Rus a fost inaugurat la Odesa, pe Bulevardul Primorski, în 1889. Sculptor: J. Polonskaia; arhitect: A. Vasiliev. Bustul este realizat din bronz, iar soclul este din granit. Datorită asemănării cu portretul poetului, acest monument este considerat unul dintre cele mai reușite.
Pușkin a petrecut 13 luni la Odesa, în perioada 1823–1824. A elogiat Odesa în versurile sale. Strada pe care locuia atunci se numea Italiană (ulterior Pușkinskaia, iar din 2024 din nou Italiană). A murit în 1837, în urma unui duel.
Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea sa, s-a decis ridicarea unui monument în cinstea poetului. Cu toate acestea, fondurile necesare nu au putut fi strânse până la termenul stabilit, iar inaugurarea monumentului a fost întârziată. Piatra de temelie a fost pusă la 2 februarie 1887, iar până la 1 octombrie 1888 monumentul era deja aproape finalizat, însă inaugurarea a avut loc abia la 16 aprilie 1889.
În apropiere se află un platan mare, despre care legenda urbană spune că ar fi fost plantat chiar de Pușkin, însă acest lucru nu este adevărat. Cel mai probabil, arborele a fost plantat aproximativ în aceeași perioadă în care a fost ridicat monumentul.
Din 2022, după declanșarea atacului perfid al agresorului rus împotriva Ucrainei, în cadrul comunității au loc dezbateri active privind demolarea (mutarea) monumentului, considerat o moștenire a trecutului imperial rus și un simbol al culturii care aparține agresorului.
Sculpturi și compoziții
Grupul sculptural „Laocoon și fiii săi”
În mitologia greacă, Laocoon este preot și profet din Troia. El i-a avertizat pe troieni să nu accepte Calul Troian, dar a fost pedepsit. Zeița Atena Pallada, furioasă, a trimis șerpi înfricoșători să-l ucidă împreună cu cei doi fii ai săi.
Sculptura originală „Laocoon și fiii săi” a fost creată în 200 î.Hr. în orașul antic Pergam, vestul Asiei Mici, turnată din bronz. În secolul I î.Hr., sculptorii greci Agésandros și fiii săi, Athenodor și Polidor, au realizat o copie din marmură albă, păstrată azi la Vatican. Primarul Odessei G. Marazli a văzut-o și a comandat o copie în 1870, amplasată ulterior pe strada Preobrazhenskaya. Din 1971, sculptura se află în fața Muzeului Arheologic din Odesa, realizată din marmură Carrara, replicând fidel capodopera mondială „Laocoon și fiii săi”.
Grădina de Sculpturi” a Muzeului Literar din Odesa
Grădina sculpturilor Muzeului Literar din Odesa este un fenomen unic, fără analogii. Grădina sculpturilor reflectă aspectul inconfundabil al Odesei mereu tinere, un oraș care a absorbit tradițiile marilor culturi și le-a luminat cu zâmbetul său însorit. În fiecare an, aproximativ sute de mii de turiști o vizitează.
Pe lângă sculpturile eroilor literari și genii, în Grădina Sculpturilor pot fi văzute și renumitele „babe polovțiene” – statui străvechi create de popoarele de la Marea Neagră acum o mie de ani.
Compoziția „Timpul Odesei”
Timpul în Odesa curge altfel decât în alte orașe. Timpul odessan se măsoară nu atât în minute, cât în distanța dintre întâlniri, evenimente, veri, sosiri și plecări ale prietenilor. Aici există perioade și reguli proprii.
Figuri umane de mărimea unui copil simbolizează odesseni de diferite generații, naționalități și ocupații; există și o pisică odessană, cățelul Julka – toate pot, cu ajutorul mâinilor copiilor și adulților, să înceapă să se rotească în jurul ceasului – simbol al efemerității vieții, unde copilăria lipsită de griji se transformă în tinerețe fericită, iar maturitatea naște înțelepciunea bătrânului, infinitatea timpului și capacitatea omului de a accelera cursul timpului. Există lucruri care unesc oamenii, chiar dacă gândesc diferit, transformă adulții în copii și permit copiilor să încalce regulile. Evenimentele aici îmbină trecutul cu viitorul.
Sculptor – M. Reva. 2015.
Compoziția „Arborele iubirii”
Dezvelită festiv pe 14 februarie 2006, în Ziua Îndrăgostiților. Autor – sculptor M. Reva.
Compoziția de trei metri, grea de o tonă, reprezintă un copac cu coroană în formă de inimă. Pe coroană, 210 inimi din bronz lustruit. Câteva inimi căzute stau la baza trunchiului. Scopul: „copacul – baza vieții, rădăcinile – trecutul, coroana – prezentul”. Pe trunchi, cuvântul „dragoste” scris în 65 de limbi. Conform credinței populare, dacă un cuplu ține mâinile pe trunchi, dragostea lor va fi la fel de puternică ca bronzul.
Monumentul celui de-al Doisprezecelea Scaun
Puțini cetățeni ai fostei URSS nu au citit romanul „Douăsprezece scaune” sau cel puțin nu au văzut filmul după I. Ilf și E. Petrov, doi umoriști odesseni. Numele lor reale sunt Iehyil-Leib Arievici Fainsilberg (1897–1937) și Evghen Petrovici Kataev (1902–1942), fratele lui V. Kataev, alt scriitor odessan cunoscut. Nu este necesar să reluăm povestea romanului sau aventurile lui Ostap Bender…
Monumentul celui de-al doisprezecelea scaun din roman a fost inaugurat pe 1 aprilie 1999. Arhitect – M. Reva.
Se menționează că monumentul se află în cea mai mică piață din lume – Piața Ostap Bender. În sezonul turistic, se formează cozi uriașe pentru fotografii, se spune că „scaunul” aduce noroc și prosperitate financiară.
Instalația „Ușa Fericirii” („Domus Solis”)
Conform intenției autorului, soarele pătrunde în Odesa prin aceste uși în fiecare dimineață la răsărit. Ușile sunt amplasate pe plaja Langeron, lângă Club Hotel și complexul de plajă NEMO Beach Club. Ele sunt o copie din bronz a vechilor uși odessene care, în secolul XIX, decorau intrarea principală a uneia dintre casele din oraș, întâmpinând cu mândrie locuitorii și oaspeții. Sculptor – M. Reva. 2015.
Monumentul Portocalei
Monumentul reprezintă o portocală cu o felie scoasă. Odessenii îl numesc „monumentul mitei”, ceea ce are o poveste istorică: după moartea Ecaterinei a II-a (1796), fiul Pavel I, pentru a-i contracara realizările, a fost mituit cu 3000 de portocale, salvând astfel orașul.
Inițial amplasat pe strada Langeron, a fost mutat pe Bulevardul Artei (ulterior Bulevardul Jvanețki, din 2024 – Bulevardul Forțelor Navale). Monumentul a fost inaugurat pe 2 septembrie 2004. Sculptor – A.V. Tokarev, arhitect V.L. Glazirin.
Compoziția „Răpirea Europei”
Realizată în septembrie 1994 de arhitectul V.N. Chepeleva și sculptorul A.P. Tokarev, la inițiativa Comitetului Raional Kiev. Se află la a 9-a stație a Drumului Fântânii.
Compoziția „Copilul de Aur”
Sculptor – Ernst Neizvestny. Cadou pentru Odesa, dezvelită în 1995, în fața Gării Maritime. Simbolizează copacul al cărui fruct este copilul. Localnicii o numesc „kinder-surpriză”.
Monumentul soției marinarului „Marinărița”
Dezvelit la Gara Maritimă în 2002. Sculptor – O. Tokar. Sculptura în bronz înfățișează o tânără grațioasă ținând un copil pe parapet, privind marea, așteptând întoarcerea tatălui-marin. Parapetul decorat floral și cu stema Odesei creează iluzia unui balcon.
Monumentul mătușii Sonia
Bronz, pălărie largă, șorț, mână cu peștișori strânși la piept, situat în centrul pieței de pește din Noul Privoz. Autorii – sculptor Igor Ivchenko și Ilarion Stadnik. Inaugurat în 2006 împreună cu complexul „Noul Privoz”.
Vă recomandăm să citiți (accesați linkul de mai jos):
Cinematografia la Odesa: istorie și contemporaneitate
Catacombele – lumea subterană a Odesa